Retrospectivă privind legislaţia rutieră românească.

Înainte de toate, aş dori să mă prezint. Numele meu este Ovidiu Drobotă şi sunt din Oradea. În timpul liber citesc cărţi vechi din domeniul auto pentru că sunt pasionat de aşa ceva şi îmi face mare plăcere ca să aflu anumite detalii de pe „timpuri”. Momentan, deţin un site web pentru chestionare auto drpciv, care este disponibil 24/24 pentru elevii şcolilor de şoferi ce vor să obţină permisul de conducere. Site-ul nu necesită înregistrare de cont şi conţine toate întrebările din programa DRPCIV cu răspunsuri corecte.

În România preocuparea pentru reglementarea circulaţiei pe drumurile publice a existat încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Din studiul regulamentelor elaborate rezultă grija statornică pentru protejarea vieţii şi alcătuirea cadrului necesar pentru ca circulaţia rutieră să se desfăşoare în beneficiul oamenilor. Merită de reţinut şi constatarea că nu puţine norme rutiere în vigoare îşi trag obârşia încă din primele acte legislative ce au apărut la noi în ţară, în condiţiile în care nici nu se născuse automobilul. În anul 1869 se dă prima reglementare a circulaţiei trăsurilor din Bucureşti, introducându-se, între altele, numărul pe fiecare birjă de piaţă; trebuia să-l poarte în mijlocul coşului dinapoi şi pe felinare, cu „cifre roşii” (iată deci, la noi, strămoşul numărului de înmatriculare al vehiculelor care circulă pe drumurile publice). Mai târziu, în Ianuarie 1871, „considerând trebuinţa simţită de oarecare modificaţiune după experienţa aplicaţiunii acestui regulament”, Prefectura Poliţiei Capitalei publică un alt ordin mai straşnic, adresat conducătorilor de trăsuri de piaţă, birje şi omnibuze. Nu mai putea ţine hăţurile în mână prin Capitală, decât acela care avea asupra sa un act, semnat de notabilii suburbiei şi de starostele respectiv, cum că „are probitatea cerută şi este capabil a conduce cu ştiinţă trebuincioasă pentru siguranţa publică; şi vor fi îmbrăcaţi curat cu uniformă, şapcă cu două trese, surtuc lung, până din jos de genunchi, cu două rânduri de nasturi galbene, şi să nu se suie pe capră acela care n-a împlinit 21 de ani şi să nu fumeze, să nu meargă mai iute decât în treapătul cailor şi să nu transporte bagaje după ora 9 seara (că poate or fi furate); să meargă numai pe partea dreaptă a străzilor iar de vor fi găsiţi beţi sus (pe capră), îndată vor fi arestaţi”. Aflăm prin urmare, obârşia unor reguli de circulaţie pe care le întâlnim şi în zilele noastre: înmatricularea vehiculelor care circulă pe drumurile publice, limita minimă de vârstă pentru conducerea unui vehicul ; limite de viteză; mersul pe dreapta, interdicţia conducerii vehiculelor de către persoane aflate sub influenţa alcoolului. La 29 februarie 1886 apare un Regulament asupra birjelor şi circulara lor în Focşani, precum şi un Regulament asupra circulaţiei pe strazi şi trotuare. Cele două regulamente stabilesc unele reguli de circulaţie şi sancţiunile ce trebuiesc aplicate celor care le încalcă. Despre conducătorii de vehicule se arată că erau obligaţi să aibă îmbrăcăminte curată, să cunoască străzile şi autorităţile publice, să nu scoată caii din trap, să circule pe partea neocupată a străzii, să staţioneze numai în locuri fixe prin ordonanţa primăriei şi... să nu conducă în stare de ebrietate. Viteza autovehiculelor, defapt limita peste care viteza periclitează mersul în siguranţă a autovehiculelor, a constituit din totdeauna obiectul actelor normative menite să reglementeze circulaţia rutieră: „să nu meargă mai iute decât în treapătul cailor”, prevede, încă în 1871 „straşnicul” regulament; dispoziţii detaliate referitoare la viteză sunt încriminate chiar în, putem spune, primul regulament de circulaţie, respectiv cel din anul 1906: „Atât vehiculele cât şi animalele ce circulă pe căile de comunicaţie vor fi mânate cu o iuţeală care să nu puie în pericol circulaţiunea. În înbulzeli, precum şi la încrucişare de drumuri sau la cotituri, mersul trebuie să fie foarte moderat. În înbulzeli se va merge numai cu iuţeala zisă la pasul cailor. Iuţeala mersului automobilelor şi motocicletelor va fi moderată după gradul de circulaţie al şoselei şi nu va trece înăuntrul satelor nici într-un caz de 15 kilometri pe oră. Regulamentul de circulaţie din anul 1913 întăreşte prevederile în acest sens ale Regulamentului precedent, arătând: „Iuţeala mersului automobilelor, tricarelor şi motoretelor nu va putea fi reglementată mai mare de 15 kilometri în aglomeraţiuni, oraşe şi la trecerile prin sate”. Şi mai departe: „luptele de viteză pe şoselele publice, ca şi în trecerile pe străzile oraşului sunt cu desăvârşire interzise”.