Dezvoltarea automobilelor de-a lungul anilor. (progrese)

Neîndoielnic, în aceşti ani automobilul continuă să-şi menţină existenţa. Ba chiar să se dezvolte punând în alertă ştiinţa, tehnica, medicina, psihologia pentru a-i spori neîncetat performanţele. Performanţe văzute astăzi într-o cu totul altă concepţie şi viziune decât altădată. Automobilul va apuca cu siguranţă, încă multe decenii, în pofida, şi parcă întru-sfidarea sccepticilor care s-au grăbit să-i proorocească opştescul sfârşit atunci când omenirea a realizat brusc şi neîndurător că hidrocarburile sunt pe cale de epuizare şi încă într-un ritm rapid. Cu toate că nu era nimic inedit în această constatare, doar s-a ştiut de la început că resursele de ţitei sunt limitate, totuşi ea a şocat. Prea a apărut pe nepregătite şi pe nedorite. Mai ales că până atunci lumea se legăna în dulcea iluzie că „benzina nu este şi nu va fi încă mult timp o problemă”. În faţa alternativei de a se vedea lipsită de automobil, copilul răsfăţat şi alintat cu neslabită patimă, lumea s-a lansat într-o înverşunată cursă non-stop. Pentru a salva odrasla de la pieire. Hotărâtă să nu renunţe la vehiculul care i-a oferit şi continuă să-i ofere independenţa individuală şi rapidă de mişcare, dar şi etalarea unor orgolii şi refularea unor complexe, în cazul caracterelor la bile. Nu odată, cel care apasă nesăbuit pe pedala de acceleraţie, nu face acest lucuru sub imperiul ajungerii cât mai gravnice la destinaţie, ci doar ca să se vadă „ce maşină am eu!”. În lupta pentru supravieţuirea autovehiculului, bătăliile se dau pe toate prompturile. Unele vechi, altele inedite, de ultimă oră. Nimic nu este neglijat din ceea ce poate fi de folos. De la prospectarea de noi zăcăminte petrolifere şi găsirea unor modalităţi pentru exploatarea celor considerate inaccesibile, până la subordonarea comenzilor maşinii controlului electronicii. Una din redutele supuse permanent a saltului cercetărilor ca şi unor măsuri educative o constituie reducerea consumului de carburanţi. Fiecare picătură de benzină economisită pe metrul parcurs de automobil este o victorie. Totul este luat în calcul, revăzut şi supus experimentării: motorul, transmisiile, linia caroseriei, greutatea şi modul de funcţionare a fiecăreia dintre cele circa 25.000 de piese din câte se compune un automobil. Orice detaliu merită şi trebuie supus atenţiei. Nici o substanţă ce ar putea constitui sursă de energie pentru mersul maşinii nu este neglijată . Gazul metan şi hidrogenul, zahărul şi electricitatea. Se cochetează şi cu ideea folosirii energiei nucleare. Modificări a suferit şi optica despre viteza de deplasare a vehiculului pe patru roţi. La început, şi încă mult timp după aceea, creşterea performanţelor automobilului în a dezvolta viteze cât mai ridicate era o adevărată obsesie, constituia criteriul suprem al valorii maşinii. Treptat, în zilele noastre, lucrurile au ajuns să fie văzute într-o viziune sensibil schimbată. Mai puţin se întrebă acum: „cu cât la oră merge?” şi mai mult: „cât consumă la suta de kilometri?”. Nu că generaţia de astăzi este mai puţin grăbită decât predecesoarea ei. Din potrivă. Dar a devenit mai înţeleaptă, mai chibzuită în chivernisirea benzinei. Dându-şi seama tot mai mult de înţelepciunea anticului şi mereu actualului îndemn: „festina lente”, adică grăbeşte-te încet”.